Muntii Suhard-Rodna
Muntii Rodna si Suhard formeaza, probabil, cea mai buna asociere de munti în tara, având în vedere diversitatea lor si posibilitatile diferite de vacanta oferite de fiecare dintre ei. În timp ce Muntii Rodnei sunt cei mai înalti munti din Carpatii Orientali (ajungând la 2303 m. alt. pe Varful Pietrosul Rodnei), creasta lor fiind pe alocuri destul de ascutita si stancoasa, Suhardul nu este la fel de inalt (1932 m.alt.), iar creasta sa este în general rotunda, acoperita cu intinse pasuni si gazduind multe stane. Intreaga creasta acestor munti, din Pasul Setref si pana la Vatra Dornei, masoara peste 90 de km.
Temperatura variaza între o medie de -9° C iarna (ianuarie si februarie fiind cele mai friguroase luni) la o medie de 15° C în timpul verii. Cea mai mare parte a ploilor cad in mai-august, toamna creandu-se foarte bune conditii pentru drumetii, chiar daca poate fi mai racoare. Exista în jur de 150 de zile în care se pastreaza zapada, cu diferente în functie de altitudine. Vântul sufla în general, de la nord-vest. Exista câteva mici lacuri în acesti munti, si putem mentiona aici Lacul Icoana, pitoresc amplasat la circa 1500 m.alt. in Suhard, sau Lacul Lala Mare din Rodna (situat la aproximativ 1800 m.alt.), cat si Lacul Iezerul Rodnei (situat la aproximativ 1860 m.alt.).
Din pacate, lipsa unor cabane sau hoteluri din zona înalta a generat un numar foarte mic de turisti care vizita acesti munti, în special Suhardul. Cu toate acestea, putem spune ca un astfel de aspect s-a transmformat intr-un avantaj, o excursie in zona putand fi mult mai relaxanta decat in alti munti. Principalele activitati care se pot face in zona variaza de la excursii de vara, la mountain-bike, excursii la obiectivele turistice sau stane, schi-fond sau schi de partie deasupra Satului Sant sau la Complexul Borsa. În general traseele de drumetie sunt de la usor la mediu, numai rareori cu pasaje mai solicitante sau dificile. Traseele turistice sunt destul de bine marcate in Rodna, insa mai slab in zona Suhardului, care sunt mai neumblati.
